Miercurea Cenusii un timp al convertirii si al sperantei
Aproape fiecare confesiune cunoaste timpul Postului inainte de Pasti. La romano-catolici acest post, ca atare si ca timp de pregatire pentru Inviere, incepe cu 40 de zile inaintea Saptamanii Sfinte, a patimilor. Astfel, Postul Mare in cadrul Bisericii Universale Romane (romano catolica) incepe miercuri (in acest an-2008, in data de 06 februarie), cu Miercurea Cenusii. In aceasta prima zi de post sever, se intampla si binecuvantarea cu cenusa. Cenusa provine din acele ramuri din Duminica Floriilor de anul trecut, bine pastrate si arse, care, dupa binecuvantare, in forma de cruce, este pusa pe capul omului, cu aceasta avertizare: Memento homo quia pulvis es et in pulverem reverteris. Adu-ti aminte, omule, ca din pamant esti si in pamant te vei intoarce. E o avertizare pentru convertire.
Postul Mare (Postul Pastelui) incepe cu Miercurea Cenusii. Denumirea vine de la ceremonia binecuvantarii cu cenusa. O legenda spune ca cea mai frumoasa pasare, supranumita pasarea paradisului (Phoenix), murind, renaste din propria-i cenusa, devenind mai frumoasa decat inainte. E o legenda, dar nu-i deloc legenda faptul ca sufletele cele mai frumoase din Sfanta Scriptura sunt cele renascute din cenusa pocaintei. Ajunge un exemplu: Tamara, fiind nemaritata, pierzandu-si cinstea (fecioria), isi pune cenusa in cap (2 Sam. 13,19). Este un semn de pocainta elocventa. Isus Cristos insusi aduce cenusa ca simbol al pocaintei, cand spune despre locuitorii Tirului si Sidonului ca, pagani fiind, toti s-ar fi pocait in sac si cenusa, daca ar fi vazut minunile lui Isus, facute intre evrei (Mt. 11,21). Cand pe om il podideste plansul, cand simte o durere din cauza unei nenorociri, isi ascunde fata cu palma sau cu o basma. Tertulian, un scriitor antic, spune ca este elocvent gestul de a pune cenusa pe capul crestinului, deoarece "fiecare crestin s-a nascut pentru a trai in pocainta, fiindca stie ce mare nenorocire este pacatul". Biserica Romano Catolica a pastrat aceasta ceremonie si nu fara succes. Un inspector de culte din timpul comunismului, asistand la o astfel de ceremonie (controla predica), dupa liturghie, m-a intrebat ce semnificatie are acest rit. Dupa ce i-am explicat, mi-a marturisit ca in timpul ceremoniei i s-a ridicat parul!!! Cainta in inima Insa ar fi cea mai mare ipocrizie, cea mai mare sfidare, sa primim cenusa pe cap fara a avea cainta pentru pacate in inima, fara a avea simtul pacatului, fara a avea inaintea ochilor multimea pacatelor din trecut, indiferent cat de mult am trait, fiindca cel mai mare pacat al omului de azi este ignoranta notiunii pacatului. Pocainta, ispasire, sacrificii! Aceste cuvinte lipsesc cu desavarsire din vocabularul omului de azi. Pocainta are un rol decisiv in planul mantuirii divine. Pentru a ne atrage la pocainta, Isus a imbratisat-o de la ieslea din Betleem, a intarit-o cu o viata austera si cu postul sau din pustiu si a sfintit-o cu propriul sange varsat pe lemnul crucii. Doua sunt caile care il duc pe om la mantuire: nevinovatia (nu prea este cazul nostru, fiindca am pierdut-o) sau pocainta. Cele mai potrivite cuvinte ale omului adresate catre Dumnezeu nu pot fi altele decat: Doamne, ai mila de mine! Doamne, iarta-ma! Aceasta marturisire ne ridica in randurile sfintilor convertiti. Dar daca refuzam aceasta convertire, ajungem in container, in lada de gunoi a existentei. Primirea cenusii pe cap este datoria omului, fiindca numai omul este destinat vesniciei. Primirea cenusii pe cap, daca este primita sincer, este egala cu o marturisire publica a pacatelor si a credintei ca suntem constienti de soarta noastra: vom deveni praf si cenusa, din nimic am fost facuti si in nimic ne vom intoarce, numai sufletul are valoare. Prin primirea cenusii pe cap putem preveni judecata lui Dumnezeu, putem beneficia de fagaduintele mesianice despre care Isus vorbeste in sinagoga din Cafarnaum la inceputul vietii sale publice, atunci cand cere pocainta. Domnul m-a trimis sa-i vindec pe cei cu inima zdrobita. Sa vestesc celor robiti eliberarea si celor prinsi in razboi, libertatea. Sa dau de stire un an de milostivire al Domnului si o zi de razbunare a Dumnezeului nostru. Sa mangai pe cei intristati, celor ce jelesc sa le pun pe cap cununa in loc de cenusa (Is. 61, 1-3). Post, rugaciune si pomana Toate nenorocirile omului vin din pacat si toate iertarile vin din pocainta. Memento homo... Omule, nu uita! Caci uneori uitam ca fara Dumnezeu nu suntem nimic. Despre aceasta ceremonie de pocainta, marele ganditor J. Leclerq scrie aceste cuvinte: "Din maretia omului, fara Dumnezeu, nu ramane decat acest pumn de tarana intr-o tavita pusa pe altar..., tarana care de fapt este ceea ce este omul in sine, daca scoatem din el sufletul nemuritor". Adevarata convertire insa se manifesta in purtarea noastra: in post, in rugaciune si in pomana. Marele teolog mistic, Sfantul Ioan al Crucii, scrie: "Regele David putea sa-l omoare pe adversarul sau, pe Saul, a intrat in cortul lui cand Saul dormea obosit. David scoate sabia sa-l taie, dar se opreste si zice: Nu! Ii mai dau o sansa!". Asa face si Dumnezeu cu noi. Ne mai da o sansa pentru convertire... poate, pentru unii dintre noi, chiar ultima sansa, ultimul post. Incepe Postul Mare, sa-l privim ca pe un timp al convertirii si al sperantei.
Articol preluat din:
Gazeta de Maramures - Luni, 19 Februarie 2007
autor:
Dr. Dan MARINCA
Presedinte Policlinica Sf. Maria
Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele. (Ioel 2,12-18)
Ai milă de noi, Doamne, căci am păcătuit. (Ps 50)
Împăcaţi-vă cu Dumnezeu. Iată acum e timpul potrivit. (2Cor 5,20-6,2)
Tatăl tău, care vede ce faci tu în ascuns, îţi va răsplăti. (Mt 6,1-6.16-18)
Postul Mare (Postul Pastelui) incepe cu Miercurea Cenusii. Denumirea vine de la ceremonia binecuvantarii cu cenusa. O legenda spune ca cea mai frumoasa pasare, supranumita pasarea paradisului (Phoenix), murind, renaste din propria-i cenusa, devenind mai frumoasa decat inainte. E o legenda, dar nu-i deloc legenda faptul ca sufletele cele mai frumoase din Sfanta Scriptura sunt cele renascute din cenusa pocaintei. Ajunge un exemplu: Tamara, fiind nemaritata, pierzandu-si cinstea (fecioria), isi pune cenusa in cap (2 Sam. 13,19). Este un semn de pocainta elocventa. Isus Cristos insusi aduce cenusa ca simbol al pocaintei, cand spune despre locuitorii Tirului si Sidonului ca, pagani fiind, toti s-ar fi pocait in sac si cenusa, daca ar fi vazut minunile lui Isus, facute intre evrei (Mt. 11,21). Cand pe om il podideste plansul, cand simte o durere din cauza unei nenorociri, isi ascunde fata cu palma sau cu o basma. Tertulian, un scriitor antic, spune ca este elocvent gestul de a pune cenusa pe capul crestinului, deoarece "fiecare crestin s-a nascut pentru a trai in pocainta, fiindca stie ce mare nenorocire este pacatul". Biserica Romano Catolica a pastrat aceasta ceremonie si nu fara succes. Un inspector de culte din timpul comunismului, asistand la o astfel de ceremonie (controla predica), dupa liturghie, m-a intrebat ce semnificatie are acest rit. Dupa ce i-am explicat, mi-a marturisit ca in timpul ceremoniei i s-a ridicat parul!!! Cainta in inima Insa ar fi cea mai mare ipocrizie, cea mai mare sfidare, sa primim cenusa pe cap fara a avea cainta pentru pacate in inima, fara a avea simtul pacatului, fara a avea inaintea ochilor multimea pacatelor din trecut, indiferent cat de mult am trait, fiindca cel mai mare pacat al omului de azi este ignoranta notiunii pacatului. Pocainta, ispasire, sacrificii! Aceste cuvinte lipsesc cu desavarsire din vocabularul omului de azi. Pocainta are un rol decisiv in planul mantuirii divine. Pentru a ne atrage la pocainta, Isus a imbratisat-o de la ieslea din Betleem, a intarit-o cu o viata austera si cu postul sau din pustiu si a sfintit-o cu propriul sange varsat pe lemnul crucii. Doua sunt caile care il duc pe om la mantuire: nevinovatia (nu prea este cazul nostru, fiindca am pierdut-o) sau pocainta. Cele mai potrivite cuvinte ale omului adresate catre Dumnezeu nu pot fi altele decat: Doamne, ai mila de mine! Doamne, iarta-ma! Aceasta marturisire ne ridica in randurile sfintilor convertiti. Dar daca refuzam aceasta convertire, ajungem in container, in lada de gunoi a existentei. Primirea cenusii pe cap este datoria omului, fiindca numai omul este destinat vesniciei. Primirea cenusii pe cap, daca este primita sincer, este egala cu o marturisire publica a pacatelor si a credintei ca suntem constienti de soarta noastra: vom deveni praf si cenusa, din nimic am fost facuti si in nimic ne vom intoarce, numai sufletul are valoare. Prin primirea cenusii pe cap putem preveni judecata lui Dumnezeu, putem beneficia de fagaduintele mesianice despre care Isus vorbeste in sinagoga din Cafarnaum la inceputul vietii sale publice, atunci cand cere pocainta. Domnul m-a trimis sa-i vindec pe cei cu inima zdrobita. Sa vestesc celor robiti eliberarea si celor prinsi in razboi, libertatea. Sa dau de stire un an de milostivire al Domnului si o zi de razbunare a Dumnezeului nostru. Sa mangai pe cei intristati, celor ce jelesc sa le pun pe cap cununa in loc de cenusa (Is. 61, 1-3). Post, rugaciune si pomana Toate nenorocirile omului vin din pacat si toate iertarile vin din pocainta. Memento homo... Omule, nu uita! Caci uneori uitam ca fara Dumnezeu nu suntem nimic. Despre aceasta ceremonie de pocainta, marele ganditor J. Leclerq scrie aceste cuvinte: "Din maretia omului, fara Dumnezeu, nu ramane decat acest pumn de tarana intr-o tavita pusa pe altar..., tarana care de fapt este ceea ce este omul in sine, daca scoatem din el sufletul nemuritor". Adevarata convertire insa se manifesta in purtarea noastra: in post, in rugaciune si in pomana. Marele teolog mistic, Sfantul Ioan al Crucii, scrie: "Regele David putea sa-l omoare pe adversarul sau, pe Saul, a intrat in cortul lui cand Saul dormea obosit. David scoate sabia sa-l taie, dar se opreste si zice: Nu! Ii mai dau o sansa!". Asa face si Dumnezeu cu noi. Ne mai da o sansa pentru convertire... poate, pentru unii dintre noi, chiar ultima sansa, ultimul post. Incepe Postul Mare, sa-l privim ca pe un timp al convertirii si al sperantei.
Articol preluat din:
Gazeta de Maramures - Luni, 19 Februarie 2007
autor:
Dr. Dan MARINCA
Presedinte Policlinica Sf. Maria
Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele. (Ioel 2,12-18)
Ai milă de noi, Doamne, căci am păcătuit. (Ps 50)
Împăcaţi-vă cu Dumnezeu. Iată acum e timpul potrivit. (2Cor 5,20-6,2)
Tatăl tău, care vede ce faci tu în ascuns, îţi va răsplăti. (Mt 6,1-6.16-18)
2 comentarii:
draga Lily, iti doresc post usor si binecuvantat!
imi place muzica ta...am nimerit aici intr-un moment cand aveam nevoie de liniste ... si am gasit-o...multumesc mult
Post a Comment